duminică, 24 februarie 2013

Avantajele noilor reguli


Aplicabilitatea acestor reguli va conduce la cunoasterea procedurii medierii de catre cei care sunt in pozitia de a putea sa o utilizeze. Studiile Uniunii Europene arata ca cel mai important obstacol in calea extinderii folosirii metodelor alternative de solutionare a litigiilor il reprezinta necunoasterea corespunzatoare a acestora de catre justitiabili. Asadar, e vorba de un mare castig, caci cunoasterea este primul pas, urmat imediat dupa de implementare.

Practic, nu se poate vorbi decat despre avantaje in urma modificarilor legislative din ultima perioada. Prin noua reglementare legislativa, medierea va deveni un instrument folosit pe scara larga la nivel national, cu multiple si reale avantaje in ceea ce priveste atat degrevarea instantelor de judecata, cat si cresterea calitatii actului de justitie.

Este indicat ca toti cetatenii sa fie bine informati si sa opteze in deplina cunostinta de cauza, cunoscand avantajele, efectele, regulile si limitele procedurilor pe care le pot urma cu privire la modul in care pot sa-si solutioneze diferendele. Informarea asupra posibilitatii de solutionare amiabila a diferendelor reprezinta un mare pas in evolutia societatii romanesti, introducerea medierii si a solutionarii alternative a conflictelor in viata de zi cu zi reprezentand nu doar o modificare de procedura, ci o schimbare la nivel de cultura si de mentalitate, un progres major al civilizatiei.

In ceea ce priveste dezavantajele, nu am reusit sa identificam nici macar unul. Nu exista costuri, nu exista o pierdere semnificativa de timp. Ca atare, partile pot castiga timp si bani daca evita un litigiu, sau daca il rezolva fara mijlocirea instantei de judecata.

 

Cele mai importante acte normative care au modificat Legea medierii sunt:

· Legea nr. 115/2012

· OUG nr. 90/2012

· OUG nr. 4/2013

vineri, 22 februarie 2013

Mai bine INFORMATI, decat AMENDATI!



Conform OUG nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa.

"Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop (...)", se arata in textul OUG nr. 90/2012.

Pe de alta parte insa, OUG nr. 4/2013 prevede ca dispozitiile OUG nr. 90/2012 referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013.

"Art. III. - Dispozitiile art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013."

Ceea ce inseamna ca, in perioada 15 februarie – 1 august, cererile de chemare in judecata nu vor fi respinse in caz de neparticipare la sedinta de informare. Totusi, vor exista sanctiuni pentru justitiabilii care nu se prezinta la sedinta.

Mai exact, pana la 1 august 2013 se vor aplica numai dispozitiile art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, prin care instanta va putea aplica o amenda de la 100 lei la 1000 lei pentru sanctionarea refuzului partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.

Atentie!Reclamantul este obligat sa participe la sedinta de informare, in vreme ce paratul este invitat, de catre reclamant, sa o faca! In consecinta, sanctiunea inadmisibilitatii il afecteaza doar pe reclamant. Pentru parat vorbim de posibilitatea de a participa, fara nici un fel de repercusiuni in ipoteza in care nu o face!

joi, 21 februarie 2013

Ce presupune sedinta de informare?



Potrivit Legii nr. 115/2012, in sedinta de informare privind medierea mediatorul explica partilor scopul, limitele si efectele medierii, precum si avantajele acestei proceduri. Sedinta de informare este gratuita, dupa cum se precizeaza si in Legea medierii: "Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu".

 

Conform legii, dovada participarii la sedinta de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Pe de alta pare, in cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei.

 

Modelul de certificat de informare si modelul procesului-verbal sunt disponibile pe site-ul Consiliului de Mediere.

 
Dupa sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Medierea a devenit obligatorie

Prin adoptarea legii nr. 115/2012, s-a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca "in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii". Aceasta prevedere urma sa intre in vigoare in 9 ianurie 2013, adica la sase luni de la publicarea Legii nr. 115/2012 in Monitorul Oficial – 9 iulie 2012.

 

Ulterior, s-a stabilit ca dispozitiile art. 601 vor intra in vigoare odata cu Noul Cod de Procedura Civila. Acest nou termen, stabilit initial pentru data de 1februarie 2013,  a suferit o noua amanare dupa ce Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 68 din 31 ianuarie, a stabilit intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila pe data de 15 februarie.

 

Obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere, a intrat in vigoare.

Procedura de informare cu privire la avantajele medierii, prealabila instantei de judecata este obligatorie pentru:

·    domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;

·    materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);

·    domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;

·    domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;

·    litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;

·    litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;

·    cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

sâmbătă, 2 februarie 2013

Conferinta Medierea - Un nou inceput



In perioada 31 ianuarie - 3 februarie 2013, se desfasoara in Iasi Conferinta nationala a mediatorilor, cu tema Medierea - Un nou inceput.

 

Primirea invitatilor a avut loc joi, 31 ianuarie 2013, orele 16:00 – 17:00 la sediul Camerei Mediatorilor din Romania din municipiul Iasi, bulevardul Stefan cel Mare si Sfant nr. 2. Au urmat discutii libere intre mediatori timp de doua ore pe tema Procedura de mediere în actualul context legislativ, dupa care mediatorii s-au delectat cu un cocktail pana pe la orele 21.

 

Conferinta a inceput efectiv vineri, la orele 10 in sala Alexandru Ioan Cuza a hotelului  Unirea din Iasi, cu prezentarea oficialitatilor centrale si locale care au participat in calitate de invitati de onoare, dupa care mediatorii au dezbatut in cadrul urmatoarelor workshop-uri:

 

-         Procedura de informare în mediere,

-         Medierea în dreptul civil si

-         Medierea – activitate de interes public.

 

Astazi dimineata, incepand cu orele 09:00, mediatorii s-au reunit din nou in aceiasi locatie susmentionata.  Temele workshop-urilor de astazi au fost:

 

-         Medierea în dreptul penal,

-         Statutul profesiei de mediator – principii generale,

-         Statutul profesiei de mediator - Organizarea profesiei de mediator si

-         Medierea și Arbitrajul - metode complementare de soluționare a conflictelor.