Definitii mediere

1. O paradigma universala, nascuta din domenii si practici diverse ( psihologie, sociologie, pedagogie, drept, politica, consultanta, creativitate, rezolvarea de probleme etc. ), reprezentand, asemenea altor paradigme ( timpul, spatiul, comunicarea, paradoxul, informatia, globalizarea, etc. ), un punct de intalnire intre mai multe discipline din a caror combinare rezulta "o intelegere mai bogata si mai nuantata a lumii si comportamentului uman". ( academician Solomon Marcus, 2005, Paradigme universale, ed. Paralela 45, Pitesti )

2. O practica foarte veche, dar care a dobandit o importanta sociala abia in ultimii 25, 30 de ani. Teoria cea mai raspandita sustine ca modelul dezvoltat in America prin anii '80 a fost imprumutat si aplicat si in Europa. Trebuie avuta in vedere si existenta unor modele autohtone, deoarece in fiecare tara au aparut practici spontane, noi modalitati de solutionare a conflictelor. ( vezi Michele Guillaume Hofnung, profesor de drept public la Universitatea Paris XI, membra in Consiliul National Consultativ al Medierii Familiale, vicepresedinte CNF / UNESCO ).

3. Un raspuns la problematica lumii contemporane ( schimbari multiple, diversificarea surselor de informare, evolutie rapida a cunoasterii si tehnologiei, explozie demografica, amplificarea fenomenului de somaj, excludere sociala, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, urgenta de a face recunoscute si respectate drepturile omului etc. ).
"Medierea este un raspuns firesc la evolutia societatii si constituie un ansamblu coerent." ( Jean-Louis Lascoux, formator de mediatori, autorul modelului sistemic SIC centrat pe persoana si interactiunile in comunicare ).
"Un imperativ social major care fundamenteaza totodata dimensiunea individuala si cea colectiva a cetateniei noastre." ( Bernard Lamizet, prof. dr. la Institutul de Studii Politice din Lyon ).

4. Instrument al societatii civile, medierea serveste la producerea legaturilor sociale si afirmarea unor valori precum autonomia, responsabilitatea, adaptarea la noile conditii, solidaritatea si acordul. La summit-ul european de la Creteil ( desfasurat in perioada 20 - 23 septembrie 2000, cand Franta detinea presidentia Uniunii Europene ), sefii de Stat au cazut de acord asupra urmatoarei definitii a medierii:
"Medierea este un proces de creatie si de gestionare a vietii sociale, care permite fie restabilirea legaturii sociale, fie prevenirea sau rezolvarea conflictelor datorita interventiei unei persoane terta, impartiala si fara putere de decizie, care garanteaza comunicarea intre parteneri." ( vezi Monique Sassier, 2001, Construire la mediation familiale, ed. Dunod, Paris, p. 10 )
La acest seminar s-a subliniat necesitatea de a reflecta asupra medierii sociale la nivel european si s-au identificat alte functii ale medierii, pentru a nu limita definitia medierii la un model alternativ de solutionare a conflictelor. Medierea poate preveni conflictele, stabili si restabili legaturile sociale si culturale, de aceea este important sa fie definita ca un "proces" si nu ca o "procedura". Procesul este adaptabil, in timp ce procedura presupune constrangeri, etape prestabilite, determinate cu precizie. Cu toate ca se bazeaza pe reguli precise si etapele sunt inevitabile, procesul de mediere nu urmeaza o logica procedurala. Mediatorul stapaneste procesul si stie sa-l adapteze in functie de situatie.

5. Un fenomen la moda care castiga teren in fata altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor. O pozitie intermediara, un tip de negociere asistata de o parte terta neutra, numita mediator. In prezenta mediatorului cele doua parti negociaza si stabilesc acordul final.

6. Medierea este o forma de educatie sociala durabila ce vizeaza dezvoltarea abilitatilor de comunicare si rezolvare a conflictelor, astfel incat oamenii sa ajunga sa se inteleaga direct si sa-si rezolve singuri problemele, fara sa mai faca apel la un mediator.